Tatiana Ţîbuleac

Lancement du livre: Grădina de sticlă en présence de l’auteure.

Page 1:…. « Je m’éveille la nuit, j’ai sept ans. Il me prendrait dans ses bras, dit-il, mais il a les mains occupées. Plus haut brille une lampe bleue, attachée à un arbre avec un câble. Il se balance. Met sa tête en arrière et la voit bien mieux: elle est ronde, comme un pain non entammé. Trecem prin Porți ca printr-o burtă de piatră. Așa e la oraș, mă gândesc. Tot într-o vale, mereu la vale, drumul. Gheața ne cuprinde tălpile, strada se scurtează. Îmi întinde buzunarul ei ca să nu lunec. Și să mă uit în jur, să văd și eu frumusețe! Lumina aceea cernută. Cerul acela cu stele fugite. Blocuri, blocuri, blocuri. Niciunul mai înalt de patru. Niciunul mai lat de patru. Buzunarul ei are blană, unghia ia foc. În geamuri, oameni mici se văd trăind frumos. Mii de pătrate cu mijloc de piatră. Unii lângă alții, unii peste alții. Cei de jos îi țin pe umeri și pe ceilalți. Sunt puternici cei de jos. Un câine – albastru – se ia după noi cu urmele lui mici. La oraș totul e patru și albastru, mă gândesc. Și să nu rămân în urmă, să nu rămân în urmă niciodată. Lângă un gard ne oprim. Закрой глаза и забудь всë*. Je ne comprends rien, j’oublie tout en une seconde “

Leave a Reply

Votre adresse de messagerie ne sera pas publiée. Les champs obligatoires sont indiqués avec *